Dumnezeu Tatal
DUMNEZEU Tatăl Universal este Dumnezeul întregii creaţii, Prima Sursă-Centru a tuturor lucrurilor şi a tuturor fiinţelor. Gândiţi-vă mai întâi la Dumnezeu ca la un creator, apoi ca la un controlor, şi în cele din urmă ca la un susţinător infinit. Adevărul despre Tatăl Universal a început să fie înţeles de către omenire atunci când profetul a spus: "Tu, Dumnezeule, eşti singur, nu mai există nimeni în afară de tine. Tu ai creat cerurile şi cerurile cerurilor cu toate oştirile lor. Tu le păstrezi şi tu le controlezi. Prin Fiii lui Dumnezeu au fost făcute universurile. Creatorul se acoperă cu lumină ca de un veşmânt şi întinde cerurile ca pe o perdea." Numai conceptul de Tatăl Universal — un singur Dumnezeu în locul a mai mulţi zei — a permis fiinţei umane muritoare să înţeleagă peTatăl în calitate de creator divin şi de controlor infinit.
Miriadele de sisteme planetare au fost toate făcute pentru a fi în cele din urmă locuite de numeroase tipuri diferite de creaturi inteligente, de fiinţe care pot să-l cunoască pe Dumnezeu, să primească afecţiunea sa divină şi să-l iubească pe Dumnezeu la rândul lor.
Numele pe care creaturile i le atribuie Creatorului depind mult de conceptele pe care creaturile le au despre Creator. Prima Sursă-Centru a Universului nu s-a revelat niciodată prin numele său, ci doar prin natura sa. Dacă noi credem că suntem copiii acestui Creator, este absolut firesc să sfârşim prin a-l numi Tată. Însă acesta este un nume ales de noi înşine, care provine din recunoaşterea relaţiei noastre personale cu Prima Sursă-Centru.
Tatăl Universal nu impune niciodată nici o formă de recunoaştere arbitrară, nici de adoraţie formală, nici de serviciu servil creaturilor universurilor înzestrate cu inteligenţă şi voinţă. Trebuie ca — de la sine şi în propria lor inimă — locuitorii evolutivi ai lumilor timpului şi spaţiului să-l recunoască, să-l iubească şi să-l adore de bună voie. Creatorul refuză să exercite o constrângere asupra liberului arbitru spiritual al creaturilor sale materiale sau să le forţeze să se supună. Consacrarea iubitoare a voinţei umane către îndeplinirea voinţei Tatălui este cel mai preţios dar oferit de om lui Dumnezeu. De fapt, o astfel de consacrare a voinţei creaturii constituie singurul dar cu adevărat valabil care poate fi făcut de om Tatălui din Paradis. În Dumnezeu, omul trăieşte, se mişcă şi există. Omul nu are nimic să-i dăruiască lui Dumnezeu, cu excepţia acestei alegeri de a se conforma voinţei Tatălui, iar deciziile astfel luate de creaturile dotate cu inteligenţă şi voinţă în univers constituie realitatea adevăratei adoraţii, care satisface atât de deplin natura Tatălui Creator, dominată de iubire.